BOLETÍN DA REAL ACADEMIA GALEGA
Documentación
presentibus por praesentibus, quesumus por quaesumus (1,43 e 51) e de presta por praesta (2,6). As semivocais transcríbense aínda como i e u: iustitiam (1,57), iudiciis (1,58), adiutor (1,52), ieiunasset (2,57) e Uade (1,10), uerbo ueritatis (2,15), uenantium (2,34). Sen embargo nalgúns casos a maiúscula é V véxase Vt en 2,17 e 18, Vade1,31; REGVM 1,3. Pola contra, utilízase o y grego por i latino en nomes de orixe hebrea: hysahac (1,29), Ysaye por Isaiae (1,54) e na forma verbal ayt por ait, (1,21; 1,23; 2,8). Repárese en que nos dous primeiros casos e mais no ayt de 1,23 o y grego leva un punto en alto: Parisius de Altedo constata no século XIII o hábito de usar este y con punto despois de aspiración38 Este uso do y grego, infrecuente no latín e non etimolóxico, contrasta coa ausencia do y na palabra paraliticus, que, de admitilo uso desa letra na grafía do latín, debía ser paralyticus (1,21) porque así o esixe a etimoloxía.
4.2 Consoantes Coido que hai que considerar hipercorrección a palabra karitate (2,15) que o amanuense debeu considerar helenismo e por esa razón grafiou como k o fonema velar inicial (no Calixtino karissimi frecuentemente). Notable tamén a sonorización de metipsos en medipsos que aparece sobrescrito en 2,11 e que non é descoñecida na Galicia medieval: xa aparece en dous documentos do XII, no Tumbo A (nosmedipsos) e nun documento de Oseira (vos medipsos)39. Non transcribe como era esperable Prophetae, senón Profete (1,54), aínda que a abreviatura de 1,4 coido que se debe desenvolver como Propheta A consoante muda h é outra fonte de peculiaridades. Falta en ora por hora (1,32), exibemus por exhibemus (1,53), exibeamus por exhibeamus (2,11), ortamur por hortamur (2,7) pero encontrámola (velarizada ou palatalizada) na forma pronominal michi por mihi (1,50). Debemos lembrar que nas inscricións de Pompei (séc. I d.C) xa se detecta tamén este fenómeno de omitilo hache e de colocalo indebidamente. Petrus Helias (séc. XII) dicía que era un son parecido a unha tos40 pero Parisius de Altedo (séc. XIII) recoñecía a existencia de erros41. No noso texto hai algunha hipercorreción coma hostendam por ostendam (2, 5556), quizais porque o amanuense relacionou erroneamente ostendere (?amosar?) con hostis (?inimigo público?); tamén a hai en Hysayas (1,4), Hysayam (1,10) por Isaias/Isaiam (ou se cadra, mellor, Esaias/Esaiam), onde o y parece vir esixido, como vimos, pola norma de escribir así un i posterior ó sinal de aspiración. Reparemos agora nas grafías propicius por propitius (1,2) e pacientia por patientia (2,12), nos que o o grupo ti+ vocal se transforma en ci + vocal. Tamén este fenómeno é moi antigo na fala: nos comezos do século II o i, convertido en iode ante outra vocal, empeza a transformala consoante anterior (a partir do ano 140 aparecen nas inscripcións palabras coma Crescentsianus por Crescentianus, Vincentza por Vincentia, Laurenzio por Laurentio e no 179 aparece terciae por tertiae e mundiciei por munditiei) e hai outros
Nº 362
286