BOLETÍN DA REAL ACADEMIA GALEGA
Eladio Rodríguez González
rece a bo ritmo nos primeiros anos (uns dez números anuais entre 1927 e 1929) para reducirse despois sensiblemente (cinco e seis números, respectivamente, en 1932 e 1933). De maneira xeral, o Boletín manifesta o pulo da sección de Arqueoloxía da Academia, dirixida por Ángel del Castillo, que realiza un labor de inventario, catalogación e estudio dos monumentos máis interesantes de Galicia. Tamén cómpre destacar o número extraordinario conmemorativo do vintecinco aniversario da Academia (BRAG, XX/235240, 1101931), cunha crecida nómina de colaboradores trinta e tres, en concreto e artigos en castelán (vintetrés), galego (oito) e portugués (senllas colaboracións de José Leite de Vasconcelos e José Joaquim Nunes). Pero a tarefa máis ardua será a xestión do monumento a Curros Enríquez, que a Academia tiña encomendada desde 1908. Eladio Rodríguez organiza o concurso público de proxectos, deserto na primeira convocatoria (1927) e na segunda adxudicado a Francisco Asorey (1928)48. A erección do monumento pasa por unha chea de dificultades económicas e de toda índole: trámites para o cambio de localización, enfermidades do escultor, folgas de operarios...49 Despois de varios anos, xa fixada a data da inauguración, e anunciada para o día 13 de agosto de 1933, Eladio Rodríguez vese obrigado a desconvocala, quedando aprazada sine die50. Mais en canto ó esencial, que sería o uso e promoción social e cultural da lingua galega, non percibimos ningún propósito de cambio. O idioma da Academia Galega seguirá a ser o castelán: en castelán fálase nas sesións de traballo; en castelán prodúcense as intervencións públicas e en castelán redáctanse todos os documentos, as actas, a correspondencia e a sección oficial do Boletín. E polo que se refire á codificación da lingua galega, principal estatuto da Asociación Iniciadora, a presidencia de Eladio Rodríguez sáldase cun fracaso: durante o seu mandato suspéndese definitivamente a publicación do Diccionario gallegocastellano (1928). Don Eladio vive días de desesperanza. En 1930, Salvador Cabeza de León, académico e presidente do Seminario de Estudos Galegos, anímao a proseguir:
Comprendo la situación de ánimo de V.: las jefaturas, además del trabajo que imponen, traen de cuando en vez satisfacciones del género de las que está V. pasando. Hay que dejar pasar los chubascos y aun los temporales serios, considerando que si no fuese por los que se resignan a sufrirlos (aun sabiendo que no se los agradecen muchas veces), la mayor parte de las obras buenas que suponen desinterés y sacrificio, quedarían en la esfera de las posibilidades, serían entes de razón, jamás encarnados en la realidad. No hay que desmayar, mi querido amigo: adelante y ya el tiempo se encargará de deshacer marañas51.
Nº 362
28