BOLETÍN DA REAL ACADEMIA GALEGA
Eladio Rodríguez González
en nome da Academia40. Era o primeiro acto público do novo presidente. Conforme ó previsto, o 18 de xaneiro de 1927 Fernando Martínez Morás é elixido secretario. Resolto o cal, Eladio Rodríguez proponse restablecer a orde e facer entrar á Academia por unha ruta de seriedade: cubrir as vacantes que ocorran, obrigar os electos a ingresaren nos prazos estipulados, exonerar do seu cargo ós incumpridores. En poucas palabras: cumprir e facer cumprir o regulamento. Na práctica, Eladio Rodríguez será incapaz de aplicar a norma da exclusión, prevista nos Estatutos. De aí que consuma boa parte das súas enerxías en xestións e cartas suplicando que os electos lean os seus discursos. Cando Eladio Rodíguez accede á presidencia, hai dezaseis numerarios electos pendentes de leren o discurso de ingreso. Durante o seu mandato, elíxense sete membros máis. Pois ben, dos vintetrés electos, unicamente seis ingresan durante a presidencia de don Eladio: Fernando Martínez Morás (20111926), Ángel del Castillo (1831927), Julio Dávila (3081927), Vicente Risco (2321929), Ramón Otero Pedrayo (9121929) e José García Acuña (15111932)41. Dos dezasete restantes, nove ingresaron con posterioridade, a maioría despois da Guerra Civil; outros oito nunca se incorporaron á Academia, entre eles, individuos tan valiosos como Armando Cotarelo e Roberto Nóvoa Santos (ausentes de Galicia) e Alejandro Rodríguez Cadarso (falecido sen tomar posesión). Pero a defección máis lamentada é, acaso, a de Antón Villar Ponte. Como acabamos de lembrar, en 1926, Villar Ponte publica o célebre artigo ?O que foi e o que ten de ser a Academia Gallega?, no que deseña unha liña de traballo entusiasta para a douta Casa. Canto ós obxectivos inmediatos, Villar Ponte declara: ?A Academia agora vai a se remozare. Agora entrará n'ela xente nova: Risco, Cotarelo, Castillo, Martínez Morás e mais eu. Axiña se lles procurará entrada a Otero Pedrayo, Castelao, Cuevillas e outros. Con estes elementos e con alguns bos bos no senso galeguista que xa hai nela coma Lugris Freire, o veterán do enxebrismo, Eladio Rodríguez González, Cabanillas, Banet Fontenla, etcétera, as cousas, coidamos que camiñarán por millores vieiros?. Mais o feito é que Villar Ponte non traspón a súa condición de electo ata 1934, cando xa Eladio Rodríguez deixara a presidencia. Outra cuestión urxente é a económica. As contribucións das Sociedades Protectoras na emigración vense considerablemente diminuídas, cando non suprimidas por completo, e a Academia a penas dispón máis que dunha subvención estatal de 5.000 pesetas anuais. Na xunta ordinaria do 18 de xaneiro de 1927, Eladio Rodríguez anuncia o seu propósito de realizar xestións con todos os concellos de Galicia, ?no solo para proporcionar a la Academia medios económicos que precisa para cumplir su misión cultural, sino para conseguir que esta institución se vea moralmente asistida y apoyada por las representaciones municipales de la región?. Consta que Eladio Rodríguez se dirixiu ós concellos de Ourense, Ribadavia e Leiro, provincia, partido xudicial e municipio do seu
Nº 362
26