Eladio Rodríguez González
BOLETÍN DA REAL ACADEMIA GALEGA
midade. E si o ser elexido quer dicir que os demais non teñen valimento científico, o selo por unanimidade quer dicir que tampouco teñen sentimento patriótico22.
Este artigo causou un profundo impacto na Academia, de maneira moi particular en Eladio Rodríguez, que veneraba a Martínez Salazar. Os xuízos emitidos por A Nosa Terra provocan temor e rechazo na maioría dos académicos e, en parte, explican o rumbo que toma a corporación, cada vez máis repregada sobre si mesma. Ó noso xuízo, a argumentación de A Nosa Terra está viciada na forma e no fondo, pero tamén cremos que nela subxacen dous feitos certos: é certo, en primeiro lugar, que, á altura de 1923, a cultura galega debía estar en condicións de producir non unha, senón moitas personalidades capaces de presidiren con acerto a Academia; en segundo lugar, é evidente que, despois da longuísima xefatura de Murguía, a Academia precisaba dunha renovación, e esta, indubidablemente, non podía levala a cabo Martínez Salazar. O artigo citado representa o primeiro ataque serio contra a orientación da Academia e leva á opinión pública un debate que chegará ós nosos días: ¿cal debe ser, en efecto, a misión da Academia Galega? Neste momento, a cuestión queda polarizada en dous extremos: dunha parte, a Academia, que é unha corporación erudita, dedicada a disciplinas humanísticas, fundamentalmente históricas, tanto polo seu mandato estatutario, como pola súa praxe, como pola súa composición; doutra parte, o nacionalismo, que concibe a Academia como unha corporación patriótica ó servicio da lingua galega.
Primeira campaña contra a orientación non galeguista da Academia: o caso Ponte Blanco (1924) Andrés Martínez Salazar falece ós cinco meses escasos de tomar posesión (6101923). A súa sucesión vai converter a Academia no teatro do enfrontamento entre dous sectores da cultura galega: os nacionalistas, que aspiran a unha reforma integral da institución, e os non nacionalistas, que perseguen a continuidade. A durísima loita provocada pola sucesión de Martínez Salazar abre unha fractura entre estes dous grupos que xa non se cerrará máis, e ela está na raíz da esterilidade da Academia ata 1936. En 1923 hai oito numerarios radicados na Coruña23, únicos elixibles estatutariamente, e ningunha personalidade indiscutible, como o foran Murguía e Martínez Salazar. Nesas circunstancias, os coruñeses temen que os seus colegas propoñan a reforma dos Estatutos e verifiquen o traslado da institución a outra cidade. Pénsase en Santiago, onde non faltarían aspirantes de calidade. A xunta directiva da Academia, formada por Félix Estrada Catoyra, presidente accidental, Eladio Rodríguez, secretario, e Francisco Ponte Blanco, tesoureiro, resolve traballar a prol da candidatura deste último. Ponte Blanco pertencía á Academia desde a
17
Nº 362