Eladio Rodríguez González
BOLETÍN DA REAL ACADEMIA GALEGA
III. CARTAS A RAMÓN OTERO PEDRAYO (19261944)10
1. [Cabeceira:] El Presidente de la Real Academia Gallega. Coruña. Particular 27 días do mes de San Martiño (noso santo Patrón d'Ourense), do ano 1926 Sr. don Ramón Otero Pedrayo Meu ademirado amigo e mestre: Estaba eu en débeda con vostede, porque a miña invencibre preguiza pra escribir cartas inda non me deixara darlle as gracias, as moitas gracias que teño que darlle pola sua xentileza de mandarme esa obra cume que se chama Guía de Galicia e que está amasada con fariña albeira de amor â Terra, e inda non me permitira felicitalo pola sua ademirabre Síntese xeográfica de Galicia, cando recibo a sua agarimosa embora que me enche de ledicia, porque ademáis lémbrame vosté o meu curruncho nativo con verbas de emoción que me chegan â yalma, e hastra me dí que vostede e Cuevillas e ?BenChoSei? Trinidá que eu levo de cote moi apegada ô corazón ô pasar por aqueles paisaxes da beira do Avia, tiveron pra min un recordo... Eu non sei si as falas dos anxos serán mais doces que estas suas palabras que teño diante dos ollos cheos de bágoas. Eu solo sei que me fixeron chorar de pracer; e perdóneme esto que parece cursilería, pero é que estou pasando us días verdadeiramente abafantes. Choven enriba de mín, a centos, as felicitaciós; pero hai en todas elas tales gabanzas e tales espranzas; de tal maneira me erguen, me confortan e me obrigan, que xa comenzo a ter medo, non polo meu fracaso, que eso non lle importa a ninguén, senón polo desengano que o meu fracaso siñificará pra vostedes, prá Academia e pra Galicia. Por eso, por cariño â Academia e á Galicia, eu dígolle a vostede e dígolle a todos: ¡Axúdenme, por Dios, que senón, toleo! Fágame o favor de falarlle ô Risco e decirlle da miña parte que polo que máis queira non me deixe quedar mal; que acabe axiña o discurso d'entrada e que mo mande logo pra pòlo en trámite, pois cobizo que a nosa Academia entre n'unha era de seriedá e de formalidá, que boa falta lle fai. Este mismo rogo pr'o Risco fíxenllo tamén ô noso nunca bastante ademirado don Marcelo11, a quen teño que escribirlle, e nono fixen hastr'o de agora porque estou tan atafegado, que non sei cando me verei libre dos montós de cartas e telegramas que teño na mesa agardando contestación. E en todalas emboras hai tales verbas, de tal modo agarimosas pra mín, que eu non podo, nin quero, deixar de contestalas por min mesmo; e quizais non pasen de media ducia as que poidan contestarse por un mesmo patrón. Son estes días pra min de un gran consolo, pero tamén de unha grandísima preocu
57
Nº 362