Eladio Rodríguez González
BOLETÍN DA REAL ACADEMIA GALEGA
Moi axiña, Eladio Rodríguez decátase de que a súa elección xerara moitas máis expectativas das que se sentía capaz de cumprir. Neste estado de ánimo, escribe unha emotiva carta a Otero Pedrayo, que é, en parte, un grito de auxilio:
Choven enriba de mín, a centos, as felicitaciós; pero hai en todas elas tales gabanzas e tales espranzas; de tal maneira me erguen, me confortan e me obrigan, que xa comenzo a ter medo, non polo meu fracaso, que eso non lle importa a ninguén, senón polo desengano que o meu fracaso siñificará pra vostedes, prá Academia e pra Galicia. Por eso, por cariño â Academia e á Galicia, eu dígolle a vostede e dígolle a todos: ¡Axúdenme, por Dios, que senón, toleo! (27111926. Epistolario, III.1)
O certo é que Eladio Rodríguez accede á presidencia sen ter redactado un programa que poidan consensuar ou pactar os académicos. O que guía ó novo presidente non é un programa definido de actuación senón unhas cantas ideas elementais e pouco precisas. Ante todo, abordará o preito da secretaría, que acaba de deixar vacante. Xa nos meses da interinidade, Eladio Rodríguez expuxera a necesidade de contar nese posto con alguén da súa confianza, e fixera circular os nomes de Fernando Martínez Morás e de Antón Villar Ponte (ambos e dous académicos electos, pendentes, polo tanto, de leren o discurso). A alternativa é sorprendente, en principio, pois os dous individuos encarnan ideoloxías opostas, pero por iso mesmo expresa moi ben o talante integrador de Eladio Rodríguez. Fernando Martínez Morás é fillo de Andrés Martínez Salazar, a quen don Eladio venera e, neste sentido, simboliza a continuidade cos fundadores. (Todas as Academias, e a Galega non é excepción, propenden a facer hereditarios os seus cargos). Mentres que Martínez Morás é un representante do que entón se chamaba ?el regionalismo sano y bien entendido?, Antón Villar Ponte, ocioso é dicilo, é o fundador das Irmandades da Fala, o home do cal Castelao dixo que significaba, para el, a orixe do galeguismo. Se Martínez Morás coñecía moi ben o funcionamento da Academia (pertencía a ela desde a fundación, primeiro como adxunto, despois como correspondente), Villar Ponte dinamizaría a institución e o seu nomeamento satisfaría ós galeguistas intra e extramuros da Academia. Mais os partidarios de don Eladio non están dispostos a apoialo, preocupados ante ?la invasión de los nacionalistas en la Academia?. Esta é a opinión de Manuel Amor Meilán: ?Con decirle a V. que Indalecio [Varela Lenzano] es, por afinidad, algo pariente de Fernando [Martínez Morás] y que el mismo Maciñeira se muestra desconfiado ante la invasión de los nacionalistas en la Academia (Lugrís, Banet, Risco, Cabanillas, Villar Ponte, etc.) creo que es lo bastante para convencerle de que hay que emplear mucho tacto en este asunto? (carta cit., 291926). Decidida a cuestión en favor de Martínez Morás, este é recibido na Academia o mesmo día da elección presidencial. O seu discurso versa sobre a toponimia galega, e está redactado en castelán, como en castelán está redactada a resposta de Eladio Rodríguez
25
Nº 362