BOLETÍN DA REAL ACADEMIA GALEGA
Documentación
trazo en corte de palabra, que xa vimos, hai un punto, punto case a media altura, punto e coma invertido (1,57) e dous puntos. A tinta usada no texto entre acastañada e rosácea disque é típica da época carolina (BATTELLI 1999:4950). 5.3. ¿Cando e onde se escribiu? A observación paleográfica amosa datos do XI e do XII pero a aparición esporádica de algúns elementos da letra gótica faime pensar que se debeu escribir a mediados do século XII, porque a comparación coa letra máis goticizante do Calixtino (de 1188) parece indicar que o códice coruñés é anterior. Esta hipótese cronolóxica podería defenderse tanto que este texto fose escrito en Galicia, como, a fortiori, se fose traído polo Camiño de Santiago, como fixeron os cluniacenses con numerosos manuscritos litúrxicos. En canto ó lugar de redacción, nada substantivo sei. A tonalidade grisácea de parte do pergamiño, se non for obra da descomposición da tinta dos documentos en papel, fai pensar nunha posible procedencia francesa55. Os catálogos de Duro Peña, Janini e Fernández de la Cuesta non sempre dan as medidas exteriores e de caixa dos códices que citan, co que non podemos afirmar nin negar que haxa outro ms. que teña as medidas deste códice. Vemos trazos que evocan a forma borgoñona das letras, a forma do x co trazo levóxiro prolongado, a pequena prolongación inferior da hasta do r, que poderían cadrar coa tonalidade grisalla do pergamiño. Pero eses puntos que rodean o H inicial de 1,54 parecen evocala moda irlandesa de rodealas iniciais con liñas de puntos rubios (BISCHOFF 1993:98; BATTELLI 1993:167), aínda que aquí son negros, e a prolongación do r, que tamén se dá nas illas británicas (BATELLI 1993:155,167,170)56, podémola ver en códices hispanos. E, finalmente, a forma curva que predomina na parte inferior das letras podería ser un eco da anterior letra visigótica e, polo tanto, falar dun amanuense hispano. 6. Observacións sobre a notación musical 6.1 Nos inicios da notación musical É sabido que xa na antigüidade clásica houbo intentos de reproducir graficamente a música dos cantos. Saulnier cita o traballo de Chailley (1979) e entre nós Manuel Rabanal Álvarez tamén intentou recuperala música da lírica grega e de feito cantouna cos seus alumnos. Pero é tamén sabido que aínda no século VI Isidoro de Sevilla dicía que a memoria era a única maneira de transmisión dos cantos porque a música era intranscribible. A cousa empezou poñendo signos encol de textos da poesía clásica (SAULNIER 1995:113) e son as notacións chamada páleofrancas (HOURLIER:1014). Se os primeiros manuscritos coñecidos de música litúrxica son do século VIIIIX e son abundantes os da escrita visigótico mozárabe, o corpus auténtico do gregoriano
Nº 362
290