Documentación
BOLETÍN DA REAL ACADEMIA GALEGA
5. Observacións paleográficas 5.1 O noso manuscrito Como dixen en 1,2 na redacción deste ms. utilizáronse tres tintas e duas ou tres plumas: a pluma do texto é de 0'5 milímetros; a da notación musical parece maior, e a do texto desa música, menor. É posible que houbese dous amanuenses, porque o copista do texto escribe inclinando a pluma 28º en relación á liña seca do punzón, mentres que o copista da música colle a pluma cunha inclinación de 69º. A letra da notación musical, como é habitual nos manuscritos litúrxicos medievais, é sensiblemente máis pequena e, neste misal, é posterior á notación musical. As medidas das letras do texto, excluíndo as hastas verticais, son 4 mm de alto por 2,5 mm de ancho: se temos en conta que están feitas con pluma de 0'5 mm, explícase que lles quedase ás letras un xeneroso blanco interior e que resultase esa escritura aireada, redonda, esvelta50 e ben lexible. E, como as hastas verticais son curtas, produce ademais esa primeira impresión de seren todas maiúsculas (cando, ben mirado, as maiúsculas só as utiliza nas iniciais ou despois de punto, pero non nos nomes propios de persoa). As iniciais en letra rubia oscilan entre 28 mm. e 64 mm de alto e, como dixen, o copista nunca repite a feitura dunha mesma inicial na mesma páxina; sorprende nelas o adorno uncial. O códice, na súa austeridade, lembra os daquela época de carestía que foi o século X, nos que era frecuente a presencia de palabras ou letras sobreescritas (ver1,5; 1,6; 1,8; 1,10; 2,11; 2,20), o uso de e por ae o g coa parte inferior cerrada. A letra, para min, é carolina e, como é lóxico, mestúranse trazos que disque apareceron no século XI51, con outros do XII52 e tamén os ten que anuncian o gótico53. Faltan, sen embargo numerosos elementos que nos permitan caracterizar esta letra como gótica, por moito que a gótica inicial hispana sexa menos grosa e angulosa cá francesa; para empezar, falta o ancho54 e mailo corte biselado da pluma e a parcial superposición das partes verticais de letras contiguas que se ve en escritos do século XIII. É sabido que a gótica primitiva é unha tendencia que xa se vén anunciando dende 1070, pero no XIII irrompe xa baixo a forma coñecida como textura que cos seus cinco tipos estará en uso entre os séculos XIIIXV, compartindo o XIV coa rotunda e maila cursiva e o XV coa rotunda e maila bastarda. Endebén, os cambios non se producen repentina e coordenadamente en tódolos lugares: aínda despois da aclimatación da letra carolina polos cluniacenses de Sahagún, eles mesmos redactan en 1120 un cartulario en visigótica e en Toledo aínda se fixo algunha copia nesa letra no XIV (DÍAZ: 240). Pero non é inverosímil supor que a fin do XII é o terminus post quem caligráfico deste manuscrito. 5.2 Outras peculiaridades A puntuación non responde, coma hoxe, á análise lóxica e gramatical senón a elementos rítmicos, como era habitual nos séculos XIXII (BATTELLI 1999:197): ademais do
289
Nº 362