Eladio Rodríguez González
BOLETÍN DA REAL ACADEMIA GALEGA
rechamante ausencia do Diccionario nas Actas é un dato ex silentio que, con outros (incluídas as declaracións, en cartas privadas, de Vaamonde sobre o particular), obriga a pensar que o Diccionario da Academia Galega foi obra exclusiva de César Vaamonde, baixo a supervisión única de Murguía. Mais o traballo de Vaamonde, realmente abnegado percibe un salario mínimo e o seu nome non figura na obra, é lentísimo. Morto Murguía (1923), o ritmo de publicación descende. En 1924, e a proposta de Francisco Ponte Blanco, noméase unha comisión para pular o Diccionario, integrada por Manuel Lugrís Freire, Eladio Rodríguez González e Leandro Carré Alvarellos (3061924). A elección, en principio, parece idónea, pois tanto Eladio Rodríguez como Leandro Carré están a elaborar senllos diccionarios individuais, e Manuel Lugrís é autor dunha gramática galega. Mais ó instante percíbense as dificultades. Deixando a un lado o feito que consta documentalmente de que a presencia de Leandro Carré foi considerada, por algún membro da corporación, como unha intromisión, debido á súa condición de académico correspondente (ou sexa: de non numerario), ¿qué criterios lingüísticos compartían Manuel Lugrís, Eladio Rodríguez, Leandro Carré e César Vaamonde? A verdade é obvia, pero hai que dicila: para facer un diccionario cómpre poñerse de acordo nos criterios lingüísticos. Inactiva ou fracasada esta comisión e quizais sentíndose, César Vaamonde, desautorizado, ou non plenamente apoiado, pola Academia, na xuntanza do 22 de maio de 1928, varios académicos presentan unha proposición solicitando, entre outros extremos, que, desde o próximo caderno do Diccionario, o texto da cuberta ou portada apareza redactado nesta forma: ?Diccionario GallegoCastellano por D. César Vaamonde Lores. Por encargo de la Real Academia Gallega?. O cambio era transcendente. De aceptalo, a Academia pasaría de editar un diccionario institucional, que se supoñía representaba a opinión consensuada de todos os seus membros, e, polo tanto, tiña un valor normador do idioma, a avalar, coa súa auctoritas, un diccionario individual, froito do traballo persoal e do criterio dun académico correspondente. Consciente da transcendencia que este cambio suporía, Eladio Rodríguez solicita que a proposición quede sobre a mesa para que a estudien todos os numerarios. Despois de case sete meses de consultas, na reunión do 12 de decembro de 1928, dáse conta das cartas e escritos recibidos, e, posta a votación, a proposición apróbase por 13 votos a favor e 6 abstencións67. Tamén se acorda quede extinguida a comisión do Diccionario nomeada o 30 de xuño de 1924. Así pois, a Academia Galega confire plena autonomía a César Vaamonde Lores para que prosiga o comezado Diccionario. Non obstante o acordo adoptado, non se publicará ningún novo caderno. Non nos é posible explicar esta contradicción. Quizais César Vaamonde esperase a confianza unánime da corporación, en lugar da maioría que obtivo; quizais agardase un apoio máis explícito por parte da xunta de goberno. Dito todo isto, é evidente que a suspensión do Diccionario se viña xestando desde a fundación mesma da Academia. En efecto, desde o primeiro momento todo coopera
35
Nº 362